Ne-a impresionat faptul că Narcisa nu transformă experiența bolii într-o poveste despre eroism individual. Vorbește onest despre oamenii care au rămas aproape, despre cei care nu au putut rămâne, despre momentele de singurătate și despre nevoia reală de sprijin specializat. În loc să simplifice o experiență grea, îi păstrează complexitatea.
Ne-a rămas și reflexul ei de profesoară: când a constatat că nu știa unde poate cere ajutor psihologic, a început să caute informații și să construiască materialul pe care și-ar fi dorit să-l aibă. Nu promite soluții medicale. Vrea ca omul aflat în fața unui diagnostic grav să aibă întrebări mai bune, repere mai clare și sentimentul că nu trebuie să înțeleagă totul singur.
Din procesul de selecție al Volumului 3

